|
|
|
|
|
|
MAI | AUGUST Stefan Caraman s-a nascut la Tulcea, pe data de 3 ianuarie 1967. A debutat literar in revista Flacara, in 1994, si a publicat texte de proza si drama in: Arca, Romania Literara, Tomis, Convorbiri literare, Cronica, Contemporanul etc. A scris proza scurta - "Suflet de rocker", text cu care a obtinut Premiul revistei Tomis si al Uniunii Scriitorilor, Filiala Dobrogea, pentru debut in proza, "Sambata dupa amiaza la tara" - pentru care a primit Premiul Sudului pentru Cel mai bun volum de proza, "Trei starturi ratate"; teatru - "XXI de scene din viata lui Stefan", "Zapp", "Sosiile", "Epilog", "Ocean Café" (text colectiv), "Morti si vii" etc. A scris si romane, unul dintre ele fiind "Piano Man". Piesele lui sunt jucate in mai multe teatre din tara, dar si din strainatate. Cum a ajuns prozatorul Stefan Caraman sa scrie dramaturgie? Daca ar fi sa imi construiesc o istorie romantata (ca tot se poarta ridicolul), as aminti de anii de scoala generala cand, impreuna cu un bun prieten (astazi disparut), am scris prima noastra piesa de teatru. Ar urma o perioada foarte lunga de timp, in care nu m-a interesat si nici n-am avut vreun link cu aceasta arta. N-am vizionat decat un singur spectacol in primii 20 de ani de viata ("Coana Chirita", prin clasa a V-a), n-am citit Caragiale, Cehov sau Shakespeare nici pana astazi si nici nu cred ca am s-o fac vreodata. Imi place sa spun ca sunt printre cei care au descoperit teatrul de unul singur. In sfarsit, dupa 1989 am inceput sa scriu prin diferite reviste de rock si pop rock, apoi, in anul 1995 i-am trimis niste texte lui Alex Stefanescu (a fost primul sut in fund dar si cel mai consistent), m-a publicat in Flacara, apoi m-a preluat (sub contract) D.S. Boerescu. El a fost primul care mi-a spus ca as putea avea potential dramatic si m-a indemnat sa scriu teatru. Si de atunci a inceput nebunia... Totusi, nu cred ca eram prozator (in sensul de a ma putea fuduli cu o cota) atunci cand am inceput sa scriu drama; diferenta in timp e de numai doi ani; diferenta de valoare n-o pot recunoaste decat din feedback, iar ceea ce am primit dinspre teatru este cu mult peste ceea ce am primit (recunoastere, bani etc) din literatura... Poate de aceea ma incapatanez sa fiu, totusi, sau sa raman prozator. Ce puteti sa-mi spuneti despre mini-turneul care a cuprins orasele Cluj, Targu Mures, Tulcea si Bucuresti? A fost un turneu nascut din nimic, la fel ca si specatcolul "Carmen/Intoarcerea de acasa" (caci despre el vorbim), in regia lui Sorin Misiriantu si produs de Teatrul Imposibil din Cluj. Fiind pur si simplu o intamplare (oarecum fericita), cred ca nu e lipsit de interes sa o povestesc putin. Asadar, am scris un text pe nume "Intoarcerea de acasa", pentru uzul exclusiv al unei actrite de la Piatra Neamt pe nume Ecaterina Hatu. Ea mi l-a comandat, in timpul repetitiilor la "Santiago El Campeon" (regia Horatiu Mihaiu, Teatrul Tineretului din Piatra Neamt, autor Stefan Caraman, premiera 15 februarie 2003, spectacol manageriat sub orice critica de directia institutiei de acolo). Am acceptat pentru simplul motiv ca, in piesele mele, lipsesc personajele feminine importante - n-am reusit sa construiesc unul mai ca lumea pana atunci. L-am scris, i l-am oferit... de ce nu l-a mai jucat este o alta poveste (in fine, niciodata nu este prea tarziu) si nu o etalez acum. Dupa un moratoriu de sase luni in care Cati a avut exclusivitate pe text, am inceput sa-i caut eu insumi productie. Astfel, dupa demonstratii asidue de marketing, am reusit cu acest text urmatoarele: sa-l introduc (sub forma de fragmente, ce e drept), in spectacolul "89.89... Fierbinte dupa '89" al Anei Margineanu, produs de Teatrul Mic din Bucuresti si care va avea premiera la toamna; sa iau Marele premiu la Festivalul national de dramaturgie "Goana Dupa Fluturi", de la Rm. Valcea, anul acesta in mai. Probabil va intra in productie acolo - asta era, de fapt, miza premiului - dar deocamdata nu m-a cautat nimeni de la "Ariel" si am un vag sentiment ca nici nu o sa ma mai caute... Apoi am reusit sa-l public intr-un volum de teatru aparut la Cluj, la editura EIKON (titlul volumului "TEATRUL MARATHON"), intr-o colectie de dramaturgie ingrijita de Cristian Buricea si Teatrul Imposibil. Ca o surpriza, aceeasi companie s-a oferit sa-l produca, invitandu-i pe Sorin Misiriantu, in calitate de regizor si pe Carmen Culcer ca protagonist. Am aflat de aceasta doar in ziua premierei. Acolo, pe loc, am gandit un soi de miniturneu romanesc (spun romanesc, pentru ca actrita, Carmen, pleaca din tara, probabil definitiv, si va juca spectacolul in Toronto... sau asa are de gand) si, mai mult, am reusit sa-l si punem in opera. "Carmen (Intoarcerea de acasa)" este Carmen Culcer? Nu... sau da... nu stiu... Personajul din "Intoarcerea de acasa" este oricare actrita de la noi sau de aiurea care, la un moment dat, isi pune fireasca intrebare, de ce dracului am ajuns cu totii in sala de spectacol... Cat este imaginatie si cat este realitate in operele dumneavoastra? In realitate ceea ce scriu eu nu constituie o opera, dar imi imaginez ca mi-as dori sa ajung sa detin asa ceva... Asta ca sa netezim lucrurile... obisnuiesc sa raspund la intrebarea asta astfel: tot ce scriu apartine realitatii mele concrete sau potentiale. Tot ce scriu fie mi s-a intamplat, fie mi s-ar fi putut intampla... Nimic nu mi-e strain din ce scriu... Baliverne. Este adevarat ca sunteti deschis sugestiilor care vi se fac pe Internet referitor la ceea ce scrieti? Asta cu Internetul... ai auzit tu ceva, dar nu ai auzit tocmai bine... acum vreo doi ani am inceput si terminat un experiment pe site-ul Editurii LITERNET care consta in urmatoarea simpla conventie: eu scriam ceva (un roman), iar vizitatorii site-ului isi dadeau cu parerea... in functie de opiniile lor (dar nu dirijat de acestea) eu scriam mai departe; a fost un experiment gustat unde am avut un feedback excelent (asta insemnand si osanale dar si refuzuri ciufute)... A iesit un soi de roman cu valente dramatice (sau eu asa cred), motiv pentru care l-am inclus in volumul de teatru amintit mai sus; altfel, Internetul este dedicat exclusiv partii mele curioase si nicidecum celei meditative. "Morti si vii" - "Vorbeste cu ea". Care credeti ca sunt asemanarile si deosebirile dintre piesa si film? N-am vazut filmul lui Almovadar... si, in general, filmele lui imi displac, asa cum imi displace "geniul" de tip latin... Tot ce pot sa-ti spun e faptul ca, cronologic, textul meu a fost scris inainte... Ma gandeam odata, mergand cu trenul si neavand ce face, cati bani as castiga daca l-as actiona in judecata pentru plagiat... Nu ma puteam hotari: sa-i cer 500.000 de Euro, sa-l oblig sa-mi monteze un text? Dar pentru asta ar trebui sa-i vizionez filmul, sa-mi caut un avocat bun, apoi sa am placerea de a ma acoperi cu ridicol... Am un bun simt defectuos. Unde se termina erotismul si unde incepe pornografia in teatru? Nu stiu... Personal apreciez ambele genuri de exhibitie. Au nevoie romanii de erotism in arta? E o chestiune asupra careia orice reflectie este doar o simpatica pierdere de timp... Veronica Gherasim NTERVIU De la proza la roman, de la roman la dramaturgie Stefan Caraman scrie pe baza realitatii sale concrete sau potentiale |
