photo de Mugur Grosu Stefan Caramandespre "Caraman"cartiinterviuriaparitii in revistecontact
    Interviuri
1998
 
     



"Cine trăiește pe cine? Rostul omului este să fie. Mai încolo de asta vin întrebările. O mulțime.

Cu sens și fără sens. Niciun răspuns nu este, însă, satisfăcător și nu lămurește neștiutele.
Avem senzația că dezlegăm, că ne-am luminat într-o anumită privință și că putem spune cu ușurință cine, ce sau cât. Nu putem. Interviul e o secțiune superficială într-o idee."

Reporter: Cât ai trăit, Ștefan Caraman?
Ștefan Caraman: Am să apelez la un stereotip : puțin și mult, în același timp. Evaluându-mi energiile din interior, cred că pot să afirm că am mult mai puțin de trăit decât am trăit până acum... Și aș mai avea un răspuns la întrebarea asta. Am trăit tot.

Rep.: Cât din scrisul tău ai trăit?
Ș.C.: Niciun scriitor nu poate afirma că nu s-a trăit (măcar încă o dată) prin scris. Nu mi-am externalizat scrisul, l-am găzduit în propria mea viață. Sau, de dragul ideii, pot să spun la fel de senin că mi-am găzduit viața în scris.

Rep.: Te temi vreodată de răspunsuri?
Ș.C.: Mă tem mai degrabă că oamenii nu au curajul să le răspund...

Rep.: Ce întrebare, pe care o consideri esențială, ți-ai pune?
Ș.C.: De ce nu-mi mai pun întrebări...

Rep.: Ce răspuns al tău este convingere?
Ș.C.: Cel pentru întrebările care nu mi s-au pus niciodată...

Rep.: Care e legătura ta cu Dumnezeu? O să spui că e intimă. Încearcă un răspuns.
Ș.C.: Nu știu care sau cum este legătura mea cu Dumnezeu, știu doar că este... n-am ce să adaug, ar suna vulgar.

Rep.: Așa simți tu? Că viața e teatru?
Ș.C.: Să fiu sincer, am curaj să cred că viața ar fi la fel fără teatru... în schimb ar fi diferită fără muzică...

Rep.: Cum te descurci cu golul din tine?
Ș.C.: Îl manageriez profesionist, dovadă că se dezvoltă.

Rep.: Spune-mi o strofă care-ți place.
Ș.C.: "Vorbește-mi despre tăcerea ta..." e versul unui poet cipriot, habar nu am care. Dar îmi place, pentru că ne definește ca indivizi socia(bi)li.

Rep.: O pildă.
Ș.C.: Sunt o ființă vie, sunt o problemă...

Rep.: Ai fost copil? Ce legătură mai ai cu el?
Ș.C.: L-am abandonat undeva în trecut... mi se întâmplă uneori să-l aud... plânge.

Rep.: Simți conexiune cu actorii care îți joacă piesele?
Ș.C.: Ca de la persoană la persoană, foarte rar... actorii sunt, în general un amestec de creativitate și vulgaritate, un mix de talent și ipocrizie. Au fost câțiva totuși...

Rep.: Te-ai îndoit vreodată de tine? Până unde?
Ș.C.: Mă îndoiesc des de mine, dar nu mă îndoiesc s-o ascund... m-am îndoit până la a mă îndoi dacă mă îndoiesc cumva sau nu...

Rep.: Crezi că ești pregătit să dispari?
Ș.C.: În sens social, s-ar putea, într-un fel mi-o doresc... în sens strict existențial, nu. Nu știu dacă am să fiu pregătit vreodată.

Rep.: Ești atent?
Ș.C.: Eu cred că da... mi se reproșează tot mai des că nu.

Rep.: Cine crezi că ești?
Ș.C.: Unul care și-a depășit limitele (în sens strict social, carieristic și pornind de la resursele cu care a pornit). Raportat la ceilalți, sunt ceea ce nimeni nu bănuiește că aș putea fi...

Rep.: Spune o lăudă pentru tine.
Ș.C.: N-am trecut prin viața nimănui fără să las urme... e o laudă?

Rep.: E trufie. Ce ai vrea să experimentezi și nu ai făcut încă? Din ce motiv?
Ș.C.: Deși sună ca și cum ar vorbi un moșulică, vine o vreme când a experimenta este oarecum indecent, dacă nu chiar patetic. Pe de altă parte, nu știu dacă sunt multe lucruri pe care să nu le fi experimentat (măcar la modul virtual, gândindu-mă intens la ele). Aș experimenta singurătatea.

Rep.: Ai accepta să trăiești 200 de ani? De ce?
Ș.C.: Da. Pentru că aș fi conștient de ei în fiecare clipă...

Rep.: Crezi că ești fragil pe interior?
Ș.C.: Da, sunt...

Rep.: Ești un om liber? Definește libertatea din punctul tău de vedere.
Ș.C.: Nu sunt un om liber. Trăiesc o grămadă de constrângeri și, mai ales, accept să le trăiesc. Nu pot defini un lucru despre care doar am auzit ca există.

Rep.: Când te-a durut cel mai tare?
Ș.C.: Când te doare tare nu exista grade de comparație. Au fost mai multe momente. Când a murit tata, a fost unul dintre ele.

Rep.: Spune ceva despre Hamlet. Sau despre Mitul Peșterii.
Ș.C.: Hamlet e un ins patetic prins în urzeala propriului plictis. Mereu m-am întrebat de ce n-a plecat dracului de acolo... lua un bilet pe o navă de croazieră, mai socializa, mai se dădea la curve, se bucura și el de viață. Altfel, trebuie să-l vedem zi de zi chinuind mințile unor cretini care și-au luat diplome de regizor de teatru. Și odată cu ăștia și mințile noastre... Hamlet a ucis teatrul, boul dracului!

Rep.: Ce crezi tu că-ți este interzis?
Ș.C.: Numai ce vreau eu...

Rep.: Stăpânul lumii...Ai această senzație? Ești ceva din titlurile tale?
Ș.C.: Senzația asta de stăpân al lumii n-o ai niciodată în contact cu ceilalți oameni, ci în contact cu Natura, Cosmosul. Cred că puterea devine labilă în momentul când, în exercitarea ei, ții cont de oameni. Un om puternic e un om singur, sau e singurul... ceva de genul acesta.

Rep.: Cât din ce faci e rațiune? Ce e restul?
Ș.C.: Nu știu. Nu știu.

Rep.: În ce fel de lume trăim, Ștefan Caraman?
Ș.C.: Dacă nu delimităm exact termenii geografici, aș spune că trăim într-o lume colorată, în care e loc de mai bine și care e suficient de mare încât să avem iluzia că putem găsi acel bine. Dacă ne oprim în România, răspunsul e simplu: băiatul unui oarecare cu bani, care construiește șosele inexistente din bani publici, are o mașină - luată de ta'su - de 1,700,000 EURO. Asta în timp ce sportivii olimpici se antrenează între ruine. În plus, poate ca o ironie a sorții, numele Președintelui reflectă cu acuratețe întreaga situație. Asta e lumea în care trăim.

Rep.: Cum supraviețuiești?
Ș.C.: Am copii...

Rep.: Crezi că zidurile imaginare construite din cărți te-au ferit de lume?
Ș.C.: Cărțile mele nu au construit ziduri (imaginare sau nu). Dimpotrivă, m-au lăsat uneori fără apărare.

Rep.: Dacă ai fi Alexandru Macedon, ce-ai face cu lumea de azi? Și dacă n-ai face, ce-ai zice?
Ș.C.: Dacă aș fi Alexandru Macedon, aș trimite prizonierii mei în România. Asta da pedeapsă.

Rep.: Spune-mi cinci cuvinte romanești care-ți plac?
Ș.C.: Sunt câteva cuvinte cu o utilitate precisă într-o gamă largă de situații : pe stadionul de fotbal, în pat cu o doamnă, privindu-l pe Geoană la TV sau salutând un prieten apropiat. Las cititorului plăcerea de a le descoperi.

Rep.: Ce-ai spune în acest minut dacă ar fi ultimul pe care-l trăiești? Sau ce-ai face?
Ș.C.: N-aș mai spune nimic... aș suferi; iar eu când sufăr tac.

Rep.: Care e coșmarul tău?
Ș.C.: Ca o să mă trezesc în mormânt și n-o să am nicio ieșire...

Rep.: Ți-e frică de sărăcie?
Ș.C.: Caracterele tari au ieșit din sărăcie... nu mi-e frică de sărăcie, dar mi-e scârbă de îmbogățiții pe seama sărăciei.

Rep.: Cum e frică pentru tine?
Ș.C.: Insuportabilă...

Rep.: Dacă ar fi să fii extrem de sincer, ce mesaj ai transmite apropiaților tăi?
Ș.C.: Nu contați pe mine...