photo de Mugur Grosu Stefan Caramandespre "Caraman"cartiinterviuriaparitii in revistecontact
   
Carti back
 


CRISTOPH COLECȚIONA TIMBRE

Cristoph colecționa timbre. Avea o mulțime : cu păsări, cu peisaje, oameni celebri, evenimente istorice, mașini, avioane, din toată lumea. În cercul select al filateliștilor figura printre somități.
Colecția sa de timbre era singura și marea pasiune. Iar el era singur. Nu-l sîcîia nimeni, niciodată. Locuia la marginea orașului, într-o mansardă, înconjurat de furnalele zonei industriale și blocurile cartierelor muncitorești. Pentru el acest aspect nu avea nici o importanță. Obișnuia să privească fumul ridicîndu-se gros spre cer și apoi, orientîndu-se pe o componentă nord-vestică, spre centru, dar niciodată nu s-a întrebat de ce sau cine e vinovat. Puteau muri intoxicați cu toții. Cristoph nu avea nici o părere. Pentru el, toți ceilalți erau chiar morți, într-atît nu-i păsa. Singurul lucru de care îi păsa într-adevăr era colecția sa de timbre. O colecție impresionantă, mereu îmbogățită. Timbrele și le procura, în cea mai mare parte, prin corespondență. Cunoștea multe nume. Doar nume. Aceste nume aveau obiceiul de a-l ține la curent cu raritățile ieșite la vînzare sau cu noile serii. Aveau o plăcere deosebită de a-i comunica marelui colecționar, disponibilitatea de a vinde sau schimba.
Cristoph le răspundea tuturor, întotdeauna, dar n-a știut niciodată cine se ascunde sub aceste nume. Nu l-a interesat. Dacă n-ar fi existat timbrele, fără îndoială că acestea ar fi fost doar niște nume necunoscute. Ceea ce, dintr-un anumit unghi înseamnă același lucru. Practic, Cristoph le răspunea timbrelor. Le făcea curte. Întotdeauna cînd primea o ofertă în mintea sa echivala cu o ochiadă. Răspunsul lui era, de asemenea, o ochiadă. Urmau alte cîteva ochiade reciproce, după care atacul deicisv. Foarte rar dădea greș și asta numai cînd, uneori, trebuia să renunțe la o serie proprie pentru alta nouă, mai tentantă. Exact ca și în dragoste : nu poți avea toate femeile deși ți le dorești. Din acest punct de vedere Cristoph era un Casanova.
Mai trebuie spus că, Cristoph, nu rămînea niciodată dator. Fiecare serie sau coliță intrată în colecție se bucura, cel puțin la început, de un tratament special. Un tratament metamorfozat, în timp, într-un ritual veritabil. Ritualul se desfășura astfel : răspundea doar după a treia apăsare a butonului soneriei. Dacă erau două, sau patru, sau cinci, cel din fața ușii avea mici șanse de a i se deschide. Poștașul primise instrucțiuni ferme în această privință - trei apăsări scurte la intervale la fel de scurte, nici mai mult nici mai puțin. Urma gestul ridicării din pat (singurul obiect pe care te puteai așeza în locuința lui Cristoph), primul picior așezat pe podea fiind întotdeauna dreptul, apoi pașii spre ușă și semnătura pentru pachet (numai cu pastă neagră). Pachetul astfel primit era condus atent spre masa așezată chiar la capătul patului. În tot acest răstimp, undeva în coșul pieptului, se acumulau, încet, încet, energii. Energiile nu erau niciodată eliberate la nivelul membrelor superioare. Cîndva aceste energii duseseră la pierderea celei mai faimoase serii de aerostate din țară. Acum energiile se transformau doar în păr și unghii.
Tîrziu, tîrziu de tot, pachetul era desfăcut, iar conținutul depus pe masă și aranjat. Reprezenta cea mai importantă parte a ritualului. Timbrele erau dispuse în coloane verticale sau orizontale, în diagonale sau arabescuri, pipăite, mirosite, rearanjate. În cele din urmă, unul dintre aceste aranjamente era ales și desfășurat pe prima pagină goală a clasorului. Acesta era Cristoph, aceasta era pasiunea lui. Nimic nu se mai putea face.
Pînă într-o zi cînd, dintr-un motiv necunoscut, întreaga colecție s-a volatilizat, dispărînd fără urmă. Lovitura a fost teribilă. În ziua aceea coșurile însele au încetat să-și îndrepte fumul spre oraș, expectorîndu-l exact în partea opusă, fapt fără precedent pentru cetățenii opriți pe stradă, uimiți. După cîteva minute, aceeași cetățeni și-au reluat treburile lăsate brusc, evenimentul trecînd în categoria întîmplărilor inexplicabile care trebuie imediat și obligatoriu uitate.
Cu Cristoph, însă, s-a întîmplat un lucru ce nu trebuia în nici un caz să aibă loc - nimic. Nu a izbucnit în hohote isterice de plîns, nu s-a aruncat de la fereastră. Pur și simplu a acceptat realitatea. În iubire mai poți și pierde, inclusiv totul.
O vreme a continuat să privească fumul. La fel de indiferent, la fel de străin. Văzînd că nu-i răspunde nimeni, poștașul a încetat să mai sune și a returnat întreaga corespondență, tot mai rară. Și înclinăm să-i dăm dreptate dacă acceptăm următorul final :
"Cristoph a acceptat realitatea. Atîta doar că în memoria timbrelor dispărute a început să colecționeze frunze. În scurt timp a ajuns la cîteva zeci de clasoare cu frunze-timbre, apoi la cîteva sute, mii, pînă cînd, ca oricare alt om, a murit. Doar că nimeni nu i-a mai găsit trupul. În cazul în care i l-ar fi căutat cineva. A fost necesară intervenția serviciului de salubritate pentru degajarea încăperii de materia vegetală puterzită și mirosind îngrozitor. Îngrozitor."